Cultura integrităţii la români şi falimentul capitalului social: încrederea

 

83,66% dintre angajaţii români cu studii superioare şi vârsta cuprinsă între 20 şi 50 de ani împărtăşesc idei şi convingeri ce favorizează necinstea, manipularea adevărului şi realizarea de compromisuri arată studiul Result Development realizat în perioada 2010-2014 pe 1616 participanţi din toată ţara.
Această realitate socio-culturală ne afectează pe toţi întrucât exprimă gramatica vieții noastre sociale, așa cum o numea Emile Durkheim. Constatăm că avem de a face cu o viață socială care se bazează pe alte valori decât cinstea, corectitudinea, adevărul şi se traduce în plan concret, personal şi profesional, prin aceea că 8 sau 9 persoane pe care le întâlnim nu sunt demne de încredere, nu împărtăşesc în mod consecvent şi coerent valorile şi principiile legate de integritate şi onestitate. Iar dacă ar fi să privim partea plină a paharului, putem spune că doar unul sau maxim doi din 10 români se comportă şi acţionează consecvent în conformitate cu principiile legate de cinste, corectitudine, adevăr. Ne întrebăm retoric câtă încredere și ce fel de solidaritate ar putea să existe în această realitate socială. Pentru că, într-o astfel de realitate socială nu este exagerat să vorbim despre falimentul capitalului social.
Principalele argumente ce susţin şi descriu această realitate socio-culturală românească mai degrabă cinică decât una morală derivă din-un set de convingeri relativ împărtăşite de majoritatea participanţilor la cercetare, afirmaţii cu care aceștia sunt de acord în diferite grade.
1. Pentru a avea succes în relaţiile cu ceilalţi, trebuie să le spui ceea ce vor să audă – 86,68% (ceea ce înseamnă că doar 13,32% dintre participanți sunt, în acest caz, complet în dezacord cu afirmația, așadar cu principiul moral; același pattern poate fi aplicat pentru toți itemii de mai jos).
2. O persoană cinstită are multe de pierdut în ziua de azi – 86,99%;
3. Dacă cineva se comportă nedrept faţă de tine trebuie să-i răspunzi cu aceeaşi monedă – 65,79%;
4. Nu poţi să fii corect cu toată lumea – 84,05%;
5. Când vrei să determini pe cineva să acţioneze într-un anumit fel este nevoie să-i dai motive mai puternice decât sunt ele în realitate – 92,45%;
6. Cred că nu aş realiza nimic dacă înainte de a începe o activitate m-aş gândi la toate aspectele pe care le implică aceasta – 77,62%;
7. Vei avea multe de pierdut dacă eşti cu totul încrezător în ceilalţi – 96,13%;
8. În ziua de azi, nu poţi să fii imparţial – 84,19%;
9. Sunt dispus să fac mici compromisuri pentru a obţine rezultatele dorite – 90,69%;
10. Una e să furi un ou şi alta e să furi un bou – 58,37%;
11. Hoţul neprins e negustor cinstit – 59,96%;
12. Uneori este necesar să faci şi unele lucruri de care poate că nu vei fi mândru mai târziu – 81,40%;
13. În orice companie există şi unele reguli ciudate – 97,01%;
14. Normele şi regulile nu au o strânsă legătură cu viaţa practică de zi cu zi – 82,07%;
15. Regulile sunt respectate de oameni prin constrângere – 88,93%;
16. Oricât s-ar strădui cineva tot n-ar putea respecta toate regulile care există în societatea noastră – 93,28%;
17. Sunt anumite situaţii în care este mai bine să nu spui tot adevărul – 91,81%;
18. Scopul scuză mijloacele – 73,97%;
19. Admir persoanele care câştigă în orice situaţie – 87,05%;
20. Pentru a ajunge unde vrei trebuie să te foloseşti de scurtăturile pe care ţi le oferă viaţa de zi cu zi – 94,83%.

O cultură favorabilă compromisului și necinstei?
Aceste rezultate ne indică un model socio-cultural relativ bine conturat în care cei mai mulți indivizi, aproximativ 8 din 10, sunt în doze semnificative:
1. Duplicitari şi cu tendinţe manipulative, puternic centraţi pe interesele personale şi pe câştigul din orice situaţie;
2. Construiesc scheme mentale prin care se mint pe sine cu privire la propria onestitate şi integritate (de exemplu, frauda mea este mai mică decât a celorlalţi, este mai rezonabilă în comparaţie cu ceea ce se întâmplă la nivel general);
3. Nu respectă regulile pentru că sunt nepotrivite sau ciudate şi pentru că nimeni nu le respectă;
4. Valorizează persoanele care câştigă în orice situaţie, chiar dacă acest câştig presupune să calci pe cadavre, să faci compromisuri;
5. Valorizează neîncrederea plecând de la propria victimizare – suntem victime sigure ale societăţii şi ale celorlalţi dacă avem încredere şi suntem oneşti. Se impune aşadar să luăm măsuri, să apelăm la acte de necinste, la trădare etc.

Gramatica vieții sociale la români
Desigur că ne întrebăm în ce fel de cultură trăim? Pentru Emil Durkheim, tipul de cultură este reprezentat de tipul solidarităţii sociale. Astfel, viaţa socială este “suma mediilor morale care înconjoară individul”, suma ideilor cu valoare normativă. Cultura, în viziunea lui Durkheim, este ansamblul regulilor, gramatica vieţii sociale.
Adoptând această viziune a lui Durkheim, ne dăm seama că trăim într-o cultură favorabilă mai degrabă necinstei şi compromisului decât integrităţii și onestităţii. Pentru că marea majoritate dintre noi împărtăşeşte idei şi convingeri ce calcă în picioare principiile şi valorile sociale şi morale. Avem de a face cu un model cultural care permite reducerea moralităţii la un simplu utilitarism egoist. Un utilitarism specific individualist, poate chiar specific românesc, exprimat de ceea ce-mi convine mie şi nu de ceea ce este bine şi drept. Un utilitarism egoist pentru că cei mai mulţi vor să aibă succes cu orice preţ, fără nicio limită. Presiunea succesului este atât de mare, încât orice limită de natură morală poate fi cu uşurinţă depăşită: prin găsirea scurtăturilor, prin realizarea de compromisuri, prin manipularea adevărului etc.

În consecinţă, dacă facem o medie a principalelor date rezultate din studiu, putem spune că:
• Doar aproximativ 16% dintre angajaţii români cu studii superioare participanţi la acest studiu acţionează constant şi consecvent în spiritul onestităţii şi integrităţii, ceea ce se poate traduce prin faptul că doar una, maxim două persoane din 10 împărtăşesc în mod consecvent valorile şi principiile morale, deci sunt de încredere.
• Pentru aproximativ 84%, tot ce ţine de onestitate şi integritate este discutabil, este în funcţie de situaţie, ceea ce înseamnă că 8 sau 9 din 10 români nu împărtăşesc sau împărtăşesc parţial, în doze personalizate cultura onestităţii şi integrităţii. Pentru aceştia, am putea spune că oportunitatea şi interesul personal primează în faţa alegerilor oneste. În consecinţă, 8 sau 9 din 10 nu sunt de încredere privind la convingerile lor.
Concluzia, ce poate părea halucinantă, este că trăim într-o cultură în care este acceptabilă social şi adesea tolerată lipsa de onestitate şi integritate, într-o cultură în care necinstea şi compromisul au devenit dezirabile social fiind strâns legate de succes, de specularea oportunităţilor, de obţinerea unui profit personal cât mai mare.
Ne simţim ca în povestea lui Diogene, care se plimba cu lampa aprinsă în mijlocul zilei pentru a căuta un om cinstit şi, năuci, ne întrebăm cum de am ajuns aici, cine-i vinovat… Evident că, nu-i nimeni vinovat!

Care este impactul economic, social şi psihologic?
Din perspectivă economică şi socială, un model ce favorizează necinstea, compromisul, manipularea adevărului distruge încredere. Să ne amintim ce spunea Adam Smith, că cinstea este cea mai bună politică, mai ales în afaceri, pentru că înseamnă încredere. Deci,
împărtăşirea, acceptarea şi tolerarea unei culturi ce nu valorizează integritatea și onestitatea distruge însăşi esenţa capitalului social şi economic, încrederea. Rezultă o societate bolnavă, definită prin lipsa de solidaritate socială. Rezultă o economie bolnavă, definită de lipsa predictabilităţii şi a încrederii într-un viitor mai bun.
Iar din perspectivă psihologică, împărtăşirea unui model cultural atât de flexibil cu onestitatea şi integritatea sabotează însăşi esenţa identităţii ca individ. Rezultă un individ slab, labil, lipsit de o stimă de sine trainică. Se consideră atât de „altfel” faţă de ceilalţi, superior, competent şi moral, încât sfârşeşte prin a se autoizola. Pe de o parte, un astfel de ins se victimizează, considerându-i pe ceilalţi responsabili de propriul lui destin şi vinovaţi de tot răul social ce i se întâmplă, iar pe de altă parte, îşi doreşte cu atâta ardoare să aibă succes încât nu există nici un preţ pe care să nu-l poată plăti. Şi plăteşte cu vârf şi îndesat. Pentru că un astfel de individ anomic, fără identitate morală, în realitate nu ştie nici ce vrea şi nici ceea ce poate. Nu construieşte nimic valoros şi durabil şi toate încercările lui vor fi spulberate la prima adiere de vânt. Vorbim desigur de un vânt de natură morală…

Dorin Bodea, Director General şi Senior Consultant Result Development

Share